Decizia luată azi i-a împărţit pe cei din Capitală în două tabere: unii sunt de acord cu ea, alţii, nu! Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis, marţi, modificarea legii taximetriei. Asttel, potrivit noilor reglementări, urmează caactivitatea să se facă obligatoriu printr-un dispecerat. Mai mult, şoferii de taxi nu pot purta discuţii despre politică, religie şi sex, titrează jurnaliştii de la Mediafax.
„Uber şi celelalte platforme asemănătoare trebuie să intre în legalitate acum. Trebuie să-şi facă dispecerat. În alte oraşe din Europa unde s-au impus astfel de reglementări, Uber a plecat”, a declarat Vasile Ştefănescu, COTAR, conform sursei citată mai sus.
Gabriela Firea, primarul general al Bucureştiului, a anunţat că activitatea de taximetrie se va face, obligatoriu, printr-un dispecerat, iar şoferii nu pot purta discuţii despre politică, religie şi sex.
„Taximetriştii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze şi să aibă o ţinută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienţii, în discuţii privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică şi domeniul sexual (..) Se instituie obligativitate ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat”, a spus edilul Capitalei la începutul şedinţei de consiliu.